Mă-ntreb adeseori, o, Doamne, de ții cont
De felul cum îmi duc bătăliile pe front
Îți pasă oare, de a mea străduință?
Sau nu contează că-i doar o dorință...

Mă-ntreb dacă Te-nduioșează sufletu-mi arzând
Sau lipsa mea de rod Te lasă ades plângând
Te-ncurcă oare, a mea neputință?
Sau e doar modul Tău de a mă crește în credință

Mă-ntreb dacă mai ești același ca-n trecut
Și-aș vrea să-Ți pot simți prezența ca la început
Te bucură sau Te-ntristează a mea stăruință
Când Te întreb ce scop are această suferință?

Mă-ntreb care e rostul așteptării
Oare-am trecut sau am picat iar testul ascultării?
De multe ori răbdarea e străină de a mea ființă
Și-uit să privesc înspre a Ta făgăduință

Mă-ntreb dac-ale mele frici 'Ți-mpiedică lucrarea
Și-aș vrea să nu fi cunoscut vreodată-ngrijorarea
Dar uneori mi-e greu să cred că toate-s cu putință
Și-n astfel de momente Îți cer doar îngăduință

Mă-ntreb de ce-ntâlnesc atâtea uși închise
Și unde-s binecuvântarile promise
Ai uitat Tu să lucrezi 'n a mea privință?
Sau Te mâhnește lipsa-mi de recunoștință

Mă-ntreb dacă întunericul se va sfârși
Dacă lumină voi primi și dacă ceața se va risipi
Și firea-mi se complace-n această tendință
De a privi totul cu necredință

Mă-ntreb cum poți să fii în continuare atât de bun
Când uit de-atâtea ori un simplu mulțumesc să-Ți spun
Cum poți privi dincol' de-a mea nesăbuință?
Cum ai putea-n vreun fel să ai de mine trebuință?

Mă-ntreb de nu cumva m-am abătut din drum
Uitând să mă ghidez după al cerului parfum
Și-am început să mă bazez pe a mea iscusință
Iar în curând a devenit obișnuință...

Mă-ntreb dacă nu am alunecat prea jos
Dacă nu m-am întors cumva de unde Tu m-ai scos
Și parcă încerc iarăși să fug de pocăință,
Deși-mi doresc Ție să Îți supun a mea voință.

Mă-ntreb dac-ai fost încercat și Tu la fel
Dac-ai purtat vreo luptă l-același nivel,
Dar Tu ai fost și ești model în suferință:
Modelul perfect care-a sfârșit prin biruință!